Image alt text

Cum îi faci pe copii să iubească cititul? Răspunsul îl are Carmen Ion, fondatoarea Boovie

Este minunat când o idee mică, dar ambițioasă, reușește să devină realitate și să inspire generații de elevi. Așa este și povestea primului festival de book-trailere de la noi din țară - Boovie (15-17 iulie, Focșani), un proiect care începea timid acum 8 ani și care acum e gata de o nouă ediție, cu 4508 de elevi la start!

Boovie  este unul dintre proiectele cărora ne-am alăturat cu inima deschisă, datorită faptului că investește în educația viitoarelor generații, lucru pe care ni l-am propus și noi prin proiectele noastre de educație financiară. Ce face unic acest festival este că reușește să readucă plăcerea lecturii în rândul elevilor într-un mod original și interactiv, lansând provocarea de a transforma cărțile în filme prin realizarea de book-trailere. Despre începuturile festivalului și cum a luat amploare acest proiect care a reușit să insufle dragostea pentru lectură am povestit cu Carmen Ion, profesoară de limba și literatura română la un liceu din Focșani și fondatoarea Boovie.

Care este povestea de la care a pornit în 2015 festivalul Boovie?

Istoria Boovie începe cu un exercițiu desfășurat acum opt ani cu o clasă de a IX-a, la care eram și professor de română, și diriginte. Formată din elevi cu potențial, însă mai mult ancorați în lumea tehnologiei decât în cea din jurul lor, aceștia priveau lectura ca pe un element inerent al statutului lor de elev și nimic mai mult. Le-am propus să se împartă în echipe și să citească patru romane care ilustrează tema adolescenței în diferite ipostaze si contexte: "Împăratul muștelor” – William Golding, ”Romanul adolescentului miop” – Mircea Eliade, ”Cărarea pierdută” – Alain Fournier, ”Să ucizi o pasăre cântătoare”- Harper Lee, apoi să facă niște afișe. Nu au părut prea interesați. Bine, atunci faceți niște filme. Nici asta nu părea să-I scoată din amorțeală. Dar ce ziceți de niste book-trailere? Dintr-o dată li s-au luminat privirile. Ce-s alea, book-trailere? Nu știu, dar învățăm împreună, ce ziceți? A fost un entuziasm general! Ne-am documentat despre ce înseamnă un trailer, cum se poate realiza unul și ce presupune o echipă funcțională. Rezultatele au variat de la impresionante la de-a dreptul comice, însă scopul de a schimba viziunea lor asupra lecturii a fost atins. Pentru a ecraniza un roman, acesta trebuie citit cu atenție, elevii trebuie să empatizeze cu personajele și să pătrundă cu adevărat în profunzimea universului literar al cărții.

Cum alegeți cărțile după care elevii participanți realizează trailerele?

Prima etapă din procesul de alegere este reprezentată de stabilirea unei teme: alături de voluntarii din board-ul de organizare și raportându-ne la aspecte importante pentru adolescenți hotărâm ce temă ar captiva elevii interesați de Boovie. Cu tema festivalului în minte, facem cu toții un brainstorming, primim idei de la toată lumea implicată, citim recenzii, stăm prin librării, cerem păreri, apoi trecem la lecturarea cărților propuse în această fază preliminară. Un alt criteriu important pentru o carte selectată în competiție este să nu existe deja o adaptare cinematografică a acesteia, pentru a nu îngrădi în vreun fel creativitatea membrilor din echipele înscrise. La final, punem la bătaie cărțile care transmit cel mai bine tema, au potențialul de a captiva copiii și sunt adecvate categoriilor de vârstă din concurs. Pentru că împlinim șapte ani de festival și pentru că am ieșit dintr-o pandemie care a readus în prim-plan valorile familiei, a fost aproape de la sine alegerea temei – ”Home for seven years”. Ne-am gândit la familie, la cei șapte ani de acasă, dar și la faptul că Boovie înseamnă ”acasă” pentru noi în ultimii șapte ani.

Cum a evoluat festivalul de-a lungul anilor? Povestiți-ne o amintire frumoasă din experiența Boovie.

După primele trailere realizate de elevii mei de clasa a IX-a, alți elevi care au asistat la prima astfel de ,,întrecere" și-au exprimat dorința de a participa și ei. Astfel, book-trailerele s-au extins la nivelul întregului liceu, cu 10 echipe participante (aproximativ 110 de elevi din cei aproximativ 450 din ciclul liceal). Vizionarea trailerelor s-a desfășurat în sala de sport, însă când am invitat direcțiunea să asiste, doamna director de atunci mi-a raspuns că filmele de groază nu îi plac. În prima clipă nu am înțeles despre ce vorbește, dar apoi am realizat că făcuse o confuzie între trailer și thriller, care, odată lamurită (și confuzia, și directoarea!), doamna a fost uimită de cei peste 300 de elevi din echipe și cei adunați să își susțină colegii. Îmi amintesc că m-am dus la câțiva prieteni și le-am cerut în joacă să doneze niște bani, am strâns fabuloasa sumă de 150 de lei, iar premiul cel ”mare” a fost de 64 de lei! Am încă procesul verbal cu semnaturile premianților! 😊 Printre alte amintiri frumoase din palmaresul Boovie se numără interviul pe Skype al unui veteran Boovie cu o comisie de la o facultate de regie din UK. După 50 de minute în care a povestit despre ce a facut el în cadrul festivalului, ce a învățat din proiect, cum a colaborat cu colegii lui de echipă, a fost acceptat. Am avut echipe de elevi cu CES, copii de la orfelinat...în fiecare an poveștile din spatele Boovie ne marchează pe toți în mod pozitiv! Ca un bulgăre de zăpadă, festivalul ia amploare in fiecare an. De la 200 de elevi, am sărit la 1100, apoi la 2200, ajungând anul acesta la 426 de echipe înscrise, cu 4508 elevi și profesori!

Prof. Carmen Ion, fondatoarea Boovie

Ce așteptări aveți de la această noua ediție?

Ca de fiecare dată, nu pornesc la drum cu așteptări prestabilite, însă ramân profund impresionată de creativitatea elevilor, de nivelul devotamentului pe care îl au pentru festival, de feedback-ul pozitiv pe care îl primim după, de susținerea și implicarea voluntarilor. Aceasta ediție se remarcă printr-o creștere cantitativă și calitativă a trailerelor din concurs, am crescut numărul membrilor juriului, din care fac parte și doi elevi selectați pe bază de experiență în domeniu. Ne așteptăm la un număr record de participanți din toată țara, cărora le oferim ateliere și întâlniri memorabile; ne dorim ca bucuria de a fi împreună și de a ne ”înfrupta” din produse culturale de calitate să consolideze poziția Boovie drept cel mai mare eveniment educațional extrașcolar din țară.

Ce credeți ca ar trebui să facă părinții pentru a-i face pe copii mai interesați de lectură?

Pentru o abordare corectă a părinților în ceea ce privește lectura, trebuie înțelese niște aspecte ce privesc ambele părți implicate. Copiii, crescuți în era internetului, radical diferită de circumstanțele în care s-au format părinții lor, au alte obiceiuri, abilități, preferințe și nevoi. Modelul tradițional după care au crescut adulții nu mai poate fi impus, ci adaptat la noile contexte în care trăim. Cred cu tărie că puterea exemplului depășește orice alt tip de persuasiune. Părinții, pentru a reuși sa isi influențeze pozitiv copiii, trebuie sa le citească de mici, sa se lase vazuti citind, sa le inspire inca de la varste fragede respectul față de cultură si educatie. Lipsa acestor elemente este greu de compensat din exterior. Altfel zis, cei șapte ani de acasă își dovedesc valabilitatea și în această privință.

Cum vedeți viitorul noilor generații? Cum îi putem ajuta să fie mai pregătiți pentru provocările vieții de adult?

Este greu de prezis direcția în care se îndreaptă generațoi întregi, însă câteva aspecte de bază pot fi consolidate, câteva atribute care sunt de mare folos și care sunt dezvoltate prin experiența Boovie. Formarea unei echipe și cooperarea pentru realizarea unui produs sunt o sarcină pe care orice membru funcțional al societății o are la un moment dat. Este un proces care poate dura, uneori, mai mult decât realizarea produsului în sine și presupune fructificarea unor abilități pe care Boovie le are în prim-plan. Discuții despre credințele personale, despre succese, eșecuri și temeri, acceptate fără judecăți, întrebări bune și folositoare, la care se răspunde sincer, toate acestea sunt parte din procesul de formare a unei generații de calitate. Boovie creează momente autentice de introspecție, în care fiecare participant ajunge să întrebe și să se întrebe ce caută acolo, la ce e bun, care îi sunt punctele slabe, dacă vrea ori nu să abordeze și teritorii care îi sunt necunoscute, ce anume i-a împiedicat progresul până acum, care sunt motivele pentru care vrea/nu vrea să iasă din zona de confort, ce așteptări are etc. Aceste întrebări provoacă dezvoltarea personală, scot la iveală posibilele motive de eșec, de renunțare sau de conflict, în consecință formând viitori adulți care se cunosc pe ei îndeajuns de bine încât să poată funcționa la randament maxim și bazându-se pe un sistem de valori bine pus la punct și corect din punct de vedere moral.

În încheiere, ce planuri aveți pentru viitorul acestui festival care încurajează lectura într-un mod atât de interactiv?

Planul este să îl extindem mai mult în următorii ani la nivel european, nu doar pentru că exploatează niște abilități ale elevilor pe care școala nu le valorifică, ci și pentru că aduce niște beneficii la care nu ne-am gândit initial- dezvoltare personală, culturală, socială. Boovie va continua să existe atât timp cât va corespunde nevoilor elevilor, care îl găsesc a fi un bun spațiu de exprimare. Festivalul există prin și pentru elevi și gratie unor profesori fără de care nu ar fi putut evolua.

Boovie este unul dintre proiectele pe care Aegon România le susține datorită misiunii comune: aceea de a asigura un viitor mai bun viitoarelor generații printr-o mai bună educație. Misiunea noastră de a răspândi sfaturi valoroase de educație se mai regăsește în articolele de pe blogul Aegon, realizate în colaborare cu specialiști din domeniul financiar, Anamaria Ciuhuță și Stelian Muscalu, dar și în Academia Părinților Aegon, unde publicăm cu regularitate materiale educaționale pentru cei mici și cei mari.