Cât de greu poate să fie? Bagi mâna în buzunarul din stânga al pantalonilor, scoți un teanc mare de bani, împarți teancul în două jumătăți, bagi prima jumătate înapoi în buzunarul din stânga, iar a doua jumătate o bagi în buzunarul din dreapta. Și gata, ai pus bani deoparte. În realitate însă, probabil că n-o să găsești nimic dacă bagi mâna în buzunarul din stânga.
Consumerismul “mușcă” din economii
Majoritatea oamenilor trăiesc cam de pe o lună pe alta și nu reușesc să economisească mare lucru. Paradoxal, sunt însă și foarte mulți oameni care au în general o situație financiară bună, câștigă bani frumoși, dar tot nu reușesc să economisească. Motivul: pentru că trăim într-o societate consumeristă. A apărut un nou model de telefon, deci trebuie neapărat să-l iau, chiar dacă cel vechi e foarte bun, poate are niște mici zgârieturi, dar se mișcă bine, se aude bine, face poze bune. Dacă pentru unii un telefon nou este doar un moft, trist este că alții muncesc un an de zile ca să și-l permită, fac sacrificii ca să se poată etala cu noua lor „bijuterie”. Poate le spune și lor cineva că nu îi apreciază nimeni doar pentru că au un telefon din ultima generație.
Să spunem că sunt eu responsabil, îmi pun pofta în cui și nu mai arunc banii pe gadgeturi care se depreciază accelerat. Dar, uite că trebuie să iau cauciucuri de iarnă la mașină, uite că s-a scumpit asigurarea, uite că s-au scumpit gazele, cheltuielile sunt mai mari în perioada sărbătorilor și toate planurile de economisire s-au dat peste cap.
Organizarea este cheia
În primul rând, ar trebui să te organizezi mai bine. În orice dorești să întreprinzi în viață, organizarea bună este cheia succesului. Organizare nu înseamnă cine știe ce scheme financiare complicate. Dacă te pricepi, cu atât mai bine. Dar poți să faci lucruri simple și poți să începi prin a nu-ți mai scăpa banii printre degete.
Adoptă conceptul abonamentului
Dacă vrei cu adevărat să economisești, atunci fă-ți un abonament. Așa cum ai abonament la telefon, la internet sau la televiziune prin cablu. Pentru că abonamentele intră la capitolul cheltuieli obligatorii și o să faci efortul să le plătești lună de lună. Poate mai scrâșnești din dinți, dar până la urmă le plătești. Bineînțeles, am folosit cuvântul abonament la modul generic.
Alege instrumentul de economisire potrivit pentru tine
Poți să te ocupi singur de economisire, să-ți faci un cont de economii și în fiecare lună să transferi o sumă de bani în acel cont. Poți să automatizezi procesul, să setezi o plată recurentă sau poți să apelezi la serviciile unor specialiști care te ajută nu doar să economisești, dar și să-ți sporești economiile. Sunt mai multe instrumente la care poți să apelezi – poți să-ți faci un cont la un fond de pensii, poți să-ți faci un cont la o societate de brokeraj, la un fond de investiții sau poți să-ți faci o asigurare de viață cu acumulare. Opțiunile sunt multe, iar cheia economiilor va fi tot timpul la tine.