Image alt text

Prof. Dr. Erik Ranschaert: "Am avut cazuri în care pacientul a fost diagnosticat sau tratat total greşit"

Interviu cu Prof.Dr. Erik Ranschaert, directorul medical Diagnose.me: când cer pacienții a doua opinie medicală, la ce specialişti apelează și care sunt rezultatele obţinute.

De ce este important pentru pacienţi să ceară a doua opinie medicală?
Pacienţii care ni se adresează au diferite motive: nemulţumiri sau dezaprobări legate de diagnosticul sau tratamentul primit iniţial, nesiguranţă sau chiar teamă legată de tratamentul oferit, dorinţa de a se reasigura că diagnosticul şi tratamentul primite de la un alt medic sunt corecte, poate veni după o serie de investigaţii şi consultaţii care nu au dus încă la un diagnostic clar, boli complicate fără un tratament care să dea rezultate etc. În plus, câteodată, pacienţii sunt, pur şi simplu, convinşi că suferă de o anumită afecţiune şi vor ca acest lucru să fie confirmat de un specialist.

Din experienţa dumneavoastră, care au fost cazurile în care obţinerea unei a doua opinii medicale a schimbat radical traiectoria unui caz sau a unui tratament?

Am avut chiar multe cazuri în care pacientul a fost diagnosticat sau tratat total greşit. Am avut inclusiv situaţii în care o tumoră nu a fost identificată sau a fost diagnosticată greşit.

De asemenea, au fost multe cazuri în care a fost recomandată o intervenţie chirurgicală fără ca aceasta să fie necesară, un tratament fiind suficient. Astfel de situaţii am întâlnit în special în tratarea anumitor afecţiuni ale coloanei vertebrale.

Iată câteva exemple:

  • Am avut cazuri în care identificarea unei noi tumori a salvat viaţa pacientului (de exemplu: la analizarea imagistică a unui caz neurologic, specialistul nostru a identificat şi o tumoră pe unul dintre rinichi)
  • Am salvat viaţa unui pacient aflat într-o situaţie de urgenţă care risca să intre în şoc septic. Acesta avea o perforaţie a colonului neidentificată iniţial de către chirurg şi radiolog care nu reuşeau nicicum să identifice cauza infecţiei din abdomen.
  • Am avut o altă situaţie în care un pacient cu cancer la stomac a fost diagnostic greşit, nu a fost stabilit corect stadiul bolii, iar, ca urmare, i-a fost recomandat un tratament greşit. După intervenţia specialiştilor noştri, i-a fost adaptat tratamentul.
  • Am înregistrat inclusiv cazuri de scleroză multiplă diagnosticată greşit.
  • Un alt caz extrem de interesant a fost cel al unei paciente din Noua Zeelandă care, după 20 de ani de simptome neplăcute, a fost diagnosticată de către medicii noştri cu o boală neurologică rară (arahnoidită). Pacienta s-a îmbolnăvit în urma injecţiei epidurale pe care a primit-o atunci când a născut, cu două decenii înainte.

Din experienţa dumneavoastră, pacienţii decid să ceară o a doua opinie medicală doar când sunt diagnosticaţi cu o boală gravă sau şi în altfel de situaţii?

Motivele pentru care ni se adresează pacienţii sunt diferite, însă, cu siguranţă, nu fac acest lucru doar în cazul în care discutăm despre o boală gravă.

Putem discuta pe trei categorii diferite:

  • Prima categorie: cazuri în care opinia unui expert medical este absolut necesară. În general, pacientul are întrebări legate de leziuni identificate în urma unui examen RMN sau computer tomograf în cazuri în care biopsia nu este posibilă.
  • A doua categorie: întrebări legate de intervenţii chirurgicale deja recomandate. Pacienţii vor să se asigure dacă operaţia este singura opţiune pe care o au şi vor opinii legate de tipul de tehnică folosită în diferite ţări.
  • A treia categorie: pacienţi cu probleme medicale cronice, avute de mult timp şi complicate, pentru care tratamentele şi terapiile folosite până acum nu au avut succes.

Care sunt specializările medicale cărora se adresează pacienţii cel mai des pentru a obţine o a doua opinie medicală?

Cei mai mulţi pacienţi care decid să ceară o a doua opinie medicală se adresează specialiştilor noştri din domeniul oncologic, neurologic sau ortopedic.

Care sunt ţările din care provin cei mai mulţi pacienţi care doresc o a doua opinie medicală?

În ultimii şapte ani, am analizat cazuri din peste şase ţări, însă noi ne concentrăm pe Europa Centrală şi de Est, în special pe Slovacia, Cehia, Croaţia, Ucraina şi, desigur, România.
Cei mai doriţi medici de pe platforma noastră, www.diagnose.me, sunt din Austria, Germania şi Statele Unite ale Americii.

Credeţi că educând populaţia să ceară o a doua opinie medicală poate avea, în timp, impact asupra sănătăţii publice?

Cu siguranţă. Sunt multe ţări sau regiuni în care consultarea unui al doilea specialist înainte de a face anumite tratamente este obligatorie. Cel mai la îndemână exemplu este Scandivania. De asemenea, în Olanda acest lucru este standard şi acoperit din punct de vedere financiar de asigurarea de sănătate. A fost demonstrat faptul că, cerând o a doua opinie medicală, numărul intervenţiilor chirurgicale inutile şi chiar al greşelilor medicale a scăzut semnificativ.

Numărul clienţilor nemulţumiţi de raportul medical primit după obţinerea unei a doua opinii medicale este mic, poate 1-1.5%. De cele mai multe ori, nemulţumirea lor se bazează nu pe calitatea raportului, ci pe aşteptările lor poate chiar de a nu fi confirmat un diagnostic.

Despre Erik Ranschaert

Prof.Dr.Erik Ranschaert este radiolog în cadrul Institutului Olandez de Oncologie, pionier în teleradiologie, managerul proiectului de Inteligenţă Artificială din cadrul Institutul Olandez de Oncologie, iar din anul 2014 deţine funcţia de director medical al platformei Diagnose.me, care reuneşte peste 150 de medici care activează în spitale şi centre de renume din 32 de ţări. Prin intermediul acestei platforme, pacienţii pot obţine online o a doua opinie medicală.

Cum puteţi avea acces rapid şi ieftin la medici din străinătate?

În colaborare cu această platformă am creat Aegon Diagnose.me, serviciul de a doua opinie medicală, prin care dosarul tău medical poate fi analizat de către un specialist din străinătate. Pentru 120 lei/an poți cere două rapoarte medicale privind 3 afecţiuni medicale diferite în cursul unui an de asigurare.

Cum puteţi achiziţiona Aegon Diagnose.me?

1. Din Banca Transilvania, împreună cu asigurarea de viață cu acumulare, Aegon Fii Sigur. 
2. Din Alpha Bank.
3. De la brokerul tău. Întreabă-ți brokerul despre serviciul de a doua opinie medicală de la Aegon.