Cum să cheltui mai puțin pe jucării

Sunt părinți care declară că în fiecare lună cheltuie sume impresionante pe jucăriile copilului, chiar dacă au deja casa plină de jucării și nu mai au pe unde să le depoziteze. Alți părinți nici nu fac calculul, dar simt că au exagerat un pic, poate ajutați și de bunici sau alte rude și prieteni care ”nu vin la copil cu mâna goală”.

Unii părinți nu se pot opri din cumpăratul jucăriilor și motivele sunt diverse, despre câteva vă scriu în continuare. Sunt părinți care cumpără, de fapt, jucării pentru copiii din ei, îi recunoști după modul în care cheltuie bani pe jocuri și jucării recomandate pentru copil mai mare și care i se vor potrivi copilului abia peste câțiva ani. Bebelușul abia stă în fund între perne și tatăl îi cumpără elicopter cu telecomandă sau chiar o mașină în miniatură care imită o mașină adevărată și pe care copilul o va putea folosi peste cel puțin doi ani.

Alți părinți cumpără jucării pentru că ei nu au avut în copilărie, pentru că au văzut jucării la alți copii și părinții lor nu au avut bani sau nu au considerat dorințele copiilor o prioritate. Ajunge să spună copilul că vrea ceva ce vede la alt copil că acești părinți deja sunt în drum spre primul magazin de la care pot cumpăra aceeași jucărie, nu cumva să plângă copilul și să sufere. Sunt părinți care consideră că jucăriile dezvoltă creierul copilului așa că îi cumpără jucării tot mai interesante și care fac diverse activități, jucării care cântă, vorbesc, se mișcă, interacționează cu copilul, imită sunete sau obiecte casnice din jurul copilului și așa mai departe.

Are sens să cumperi munți de jucării și să cheltui mulți bani?

Are oare sens să dai bani pe jucării de care copilul se va plictisi repede și care te vor aduce într-un cerc vicios de ”vreau” sau ”azi ce îmi cumperi?” sau ”azi ce mi-ai adus?” sau ”mie de ce nu îmi iei?”. Studiile arată că inteligența copilului se dezvoltă când copilul începe să inventeze jocuri cu acea jucărie. În acest sens, jucăriile cele mai scumpe nu sunt și cele mai folositoare pentru a dezvolta inteligența copilului.

Jucăriile care au lumini, scot sunete, fac diverse lucruri sunt cele de care copilul se va plictisi poate chiar înainte să se termine bateria din jucărie. Când jucăria îi dezvăluie copilului tot ce poate face va fi înlocuită cu alta care face lucrurile mai interesante sau, cel puțin, altfel. Dar, dacă nu va fi rapid înlocuită copilul va începe să își imagineze și alte jocuri cu aceeași jucărie. Cu cât este mai simplă o jucărie cu atât copilul se va plictisi de ea și apoi va începe să își imagineze alte și alte jocuri. Din acest moment gândirea creativă se dezvoltă. Deci trebuie să lăsăm copilul să se plictisească de o jucărie? Da.

Rotiți jucăriile

Cum faceți asta? Alegeți câteva jucării care să fie la îndemâna copilului: jucării de construcție, jucării pentru motricitate fină, o păpușă, o mașinuță, jucăria de somn și încă câteva, restul le veți pune undeva într-o cutie, într-un dulap, unde copilul să nu le vadă. După o perioadă de o săptămână sau mai mult dacă vedeți că jucăriile prezente încă îl interesează pe copil, înlocuiți jucăriile cu altele și retrageți jucăriile folosite. Puteți cumpăra o cutie mare transparentă în care să puneți jucăriile săptămânii. Copilul va fi încântat să aibă la dispoziție jucării noi și voi veți fi fericiți că puteți avea un copil vesel și bucuros fără să cheltuiți bani săptămânal pe jucării.

Jucării scumpe sau ieftine?

Avem impresia că o jucărie scumpă este mai frumoasă, dar noi privim situația cu ochii de adult. Un copil ar putea fi mult mai interesat de cutia goală din care a scos cadoul decât de jucăria pe care am cumpărat-o. S-au făcut câteva teste cu copii mici care stau deja în șezut. Dintre o jucărie colorată și frumoasă și un obiect casnic care este alb, negru sau argintiu, copilul alege de cele mai multe ori obiectul casnic.

O sticlă de plastic umplută parțial cu diverse lichide (apă cu ulei și puțin colorant de bucătărie) sau solide (fasole, orez), foarte foarte bine închisă, îl poate fascina pe copil zile în șir. O cratiță și câteva obiecte din diferite materiale (plastic dur, plastic moale, lemn, inox) îl pot ține pe copil ocupat mult timp, voi să rezistați la zgomot cât rezistă interesul copilului. Jucăriile care imită obiectele folosite de părinți vor fi foarte apreciate și, mai târziu, jucării simple cu care pot face jocuri de rol (de exemplu: un tort din felii de lemn care se taie cu un cuțit de lemn, o pensă cu care pot apuca lucruri mai mici, o lupă cu care pot observa frunze și așa mai departe).

Un munte de jucării la fiecare sărbătoare? Categoric nu!

Bunicii, mătușile, nașele, prietenii, cu toții aduc jucării la fiecare aniversare? Probabil că da și, uite așa, te alegi cu o casă plină de noi și noi jucării, care de care mai colorate și mai gălăgioase. Ce se va întâmpla cu ele? Mai des vă împiedicați voi de ele prin casă decât se joacă copilul cu ele. Care este soluția pe care ți-o propun? Fă o listă cu jucăriile pe care vrei să i le cumperi copilului și solicită-le celor dragi să le cumpere pe acelea sub motivul că și le dorește copilul sau în ideea de a nu avea dubluri de jucării.

Dacă relația este foarte bună, le poți cere celor dragi să puneți bani împreună pentru a cumpăra ceva mai deosebit sau chiar să cumpărați o jucărie și restul banilor să fie transferați într-o asigurare cu acumulare de capital pentru copil. Cu siguranță copilul va uita jucăriile cu care s-a jucat sau numărul lor, în schimb banii aceia îi vor fi de mare folos când mai crește.

Reguli și limite la magazinul de jucării

Dacă stabilești o limită și te ții de ea, indiferent de cât de mult insistă copilul să o încalci, ulterior va fi tot mai ușor la cumpărături. Vei intra cu copilul în magazinul de jucării și vei ieși uneori fără nimic și cu un copil fericit, asta ți-o spun din proprie experiență. Copiii sunt curioși, de multe ori “vreau” înseamnă „sunt curios ce e cu jucăria asta”. Dacă copilul o poate vedea de aproape și își imaginează cum se poate juca cu ea, uneori va renunța la jucărie pentru că i-a fost îndeplinită nevoia și plăcerea.

Cum să pui limită copilului?

Înainte de a merge la magazin vorbește cu copilul și anunță-l ce veți cumpăra și care este limita în care vă veți încadra.

  • Limita poate fi o jucărie la o vizită la magazin, o jucărie pe săptămână sau pe lună, o jucărie pentru fiecare jucărie donată sau o jucărie nu mai scumpă de o anumită sumă etc.
  • Limita variază de la familie la familie și este bine să fie așa, nu avem aceleași venituri și nici aceleași valori personale. Și aici trebuie să luăm în considerare cum suntem noi ca familie, ce priorități avem și nu să ne comparăm cu alți părinți, cu alte familii sau să ne lăsăm influențați de modă (da, și la vârste mici există modă: de la haine la jucării, cursuri opționale și multe altele), sau de insistențele copilului.
  • Arătați copilului că și voi vă doriți multe lucruri și nu vi le cumpărați întotdeauna, iar explicațiile vor deveni tot mai bogate pe măsură ce copilul crește și înțelege tot mai multe elemente de educație financiară.

Limitele de la vârste mici vor ajuta copilul să le înțeleagă și să nu sufere, să nu fie frustrat sau să nu se simtă nedreptățit când va primi un refuz de la voi pentru că nu doriți sau nu puteți să cumpărați ceva. La fel de ușor vor trece ulterior și peste alte refuzuri care vor veni de la cei din jur, vor încerca să găsească o explicație și le va fi mult mai ușor să vadă totul pozitiv.

Spor la educație financiară, dragi părinți!

Anamaria Ciuhuță

Despre Anamaria Ciuhuță

„Sunt mamă, îmi pasă de viitorul copilului meu și al copiilor voștri. Sunt plină de energie pozitivă, îmi place să predau educație financiară pentru cei care vor să aibă o viață în abundență. Financial education is one of the keys of a door to success."