5 idei să cheltui mai puțin pe cărțile pentru copii și să citești mai mult

Întotdeauna am iubit cărțile și rechizitele, încă simt o fericire de copil când intru într-o librărie și niciodată nu plec cu mâna goală, măcar un pix și două cărți tot se lipesc de mine înainte să ies pe ușă. Îmi amintesc cele câteva cărți pe care le-am avut în copilărie și cum citeam fiecare poveste iar și iar. Îmi mai amintesc și că mama avea tot timpul o carte pe dunga patului, citea din ea înainte de culcare sau duminica după masă.

Și când banii au fost destinați altor cheltuieli, tot am reușit cumva să fac rost de cărți de la bibliotecă sau de la prieteni. Când am devenit mamă, am început să cumpăr cărți pentru copii. Piața cărților pentru copii este foarte ofertantă și te face să te pierzi ușor în toate poveștile magice și frumos ilustrate, în toate cărțile pe care ți le-ai fi dorit în copilărie. Așa am ajuns să cheltui foarte mulți bani pe cărțile pentru fetița mea, pe lângă cărțile pe care le cumpăr pentru mine. Când a mai crescut, a început ea să îmi ceară cărți pe care le vedea sau auzea de ele de la alți copii sau erau continuare dintr-o colecție și, uite așa, ne-am ales cu o mare bibliotecă.

De ce este important să-i citești copilului încă de dinainte să știe să vorbească?

Când citim ținem copilul aproape de noi și acest obicei devine un ritual de dragoste și apropiere între părinte și copil, de calm și fericire. Copilul va privi imaginile și ne va auzi glasul, încet-încet va înțelege și cuvintele, în timp ce se naște dragostea pentru cărți și nu numai.

Cititul cu voce tare dezvoltă creierul copiilor, îl ajută să își crească vocabularul, să își dezvolte imaginația, memoria și concentrarea, răbdarea, să învețe elemente noi referitoare la situații de viață prin intermediul personajelor din carte.

Experții în dezvoltarea copiilor ne recomandă să le citim bebelușilor încă de pe la 4-6 luni, iar studiile arată că la vârsta de 2 ani există diferențe mari între numărul de cuvinte pe care un copil căruia i s-a citit le știe față de un copil căruia încă nu i s-au citit povești. Încă din copilărie le putem inspira copiilor dragostea pentru cărți, dar este important să le citim copiilor cărți recomandate pentru vârsta la care se află.

Îți propun 5 idei ca să ai acces la multe cărți fără să cheltui o avere

Sunt cărți pe care o să le citești o dată sau de două ori și apoi nu vor mai prezenta interes pentru copil. Sunt însă cărți de care se va îndrăgosti și pe acelea merită să dai bani ca să le ai în biblioteca copilului. Îți propun ideile de mai jos care să te ajute să faci rost de cărți frumoase pentru copilul tău fără să cheltui prea mulți bani.

1. Fă un abonament la biblioteca publică

Verifică dacă în zona ta există vreo bibliotecă la care să ajungi ușor. Ia copilul cu tine și mergeți împreună să luați sau să returnați cărți. Sunt biblioteci care au zonă specială pentru copiii mai mici. Petrece timp cu copilul la bibliotecă pentru a răsfoi câteva cărți și lasă-l să aleagă cartea pe care să o împrumutați. Sunt biblioteci care au și DVD-uri educaționale pentru copii, poate chiar și jocuri, verifică ce există potrivit pentru vârsta copilului tău. Îți va salva bani pe care îi poți cheltui altfel sau chiar economisi.

2. Fă schimb cu prietenii sau împrumută de la ei

Cu siguranță ai în lista ta de prieteni părinți cu copii de vârsta copilului tău sau chiar cu copii mai mari și care au în bibliotecă multe cărți. Dacă copiii sunt de aceeași vârstă, faceți schimb de cărți. O dată pe săptămână vă puteți întâlni la joacă în parc ca să faceți schimb de cărți.  În cazul în care copiii prietenilor au crescut, împrumută cărțile de la ei și returnează-le ulterior.

3. Împrumută de la biblioteca grădiniței sau a școlii

Întreabă educatoarea dacă au o bibliotecă și dacă ai putea împrumuta cărți din ea. În cazul în care grădinița sau școala nu are o bibliotecă de la care poți lua cărți, este un moment perfect de a propune să se facă o bibliotecă. Dacă fiecare părinte ar aduce o carte pentru biblioteca copiilor de la grădiniță sau de la școală, îți dai seama la câte cărți ar avea fiecare copil acces? Așa fiecare copil poate citi zeci de cărți, cu prețul unei singure cărți.

4. Cumpără cărți de la alți părinți

Fie că participi la târguri locale, fie le propui prietenilor cu copii mai mari să cumperi cărțile de la ei, fie le cauți în grupurile de părinți de pe internet, vei ieși oricum mai ieftin decât să le cumperi din librărie. Încearcă să cumperi cărți mai multe din același loc sau de la părinți care stau în orașul tău sau în zona ta, pentru a nu plăti pe transportul cărților mai mult decât valorează.

5. Cumpără la reducere

Încearcă să nu cumperi impulsiv. Fă o listă cu cărțile pe care vrei să le cumperi, apoi caută și compară prețurile mai multor librării. Așteaptă perioadele sau zilele cu reduceri și cumpără-le atunci. O parte dintre cărțile clasice le poți găsi și la anticariat. Dacă există în zona ta vreunul, fă o vizită și vezi ce poți găsi. Sunt librării care vând mai ieftin cărțile care au suferit pe durata transportului sau care au un mic defect de la tipografie. Le poți folosi fără probleme și le cumperi la prețuri foarte avantajoase.

Fii un exemplu pentru copil!

Întâlnesc părinți care îmi spun că și-ar dori să vadă cum copiii lor citesc mai mult în loc să se joace pe telefon și pe tabletă. Dar oare acești copii ce văd acasă? Dacă copilul își vede părinții non-stop cu ochii într-un ecran, și nu un ecran de pe care citesc cărți, cum să lase ei ecranele? La fel cum și noi dezvoltăm o adicție pentru ecrane și ei o dezvoltă, chiar mai repede și mai ușor. Fiți voi un exemplu bun pentru copil, învățați-l dragostea pentru citit încă de la vârste mici.

Stabiliți o rutină în casă, de exemplu: seara înainte de somn fiecare citește câteva pagini sau măcar 15 minute sau în fiecare sâmbătă dimineața după micul dejun fiecare are ora de citit. Apoi copilul va trece de la rutină la fascinația pe care o poate avea o carte asupra lui și de acolo încolo nu mai aveți nevoie de reguli, fiecare copil va citi cât de des va avea timp. Puteți lua în calcul înscrierea copilului la un club de lectură, fie la școală, fie la un club în zona voastră, fie într-un grup pe internet.

Lecția de educație financiară

Dacă educația este o valoare pentru voi și pentru familia voastră, îi veți explica asta copilului. Îi veți arăta cum renunțați la alte plăceri pentru a vă cumpăra vouă sau copilului o carte. Pentru copii mai mari explicațiile vor merge mai departe, îi veți spune copilului cât costă o ieșire la pizza și câte cărți puteți cumpăra dacă pregătiți din când în când pizza acasă în loc să o mâncați la restaurant.

Învățați copilul să aibă răbdare, să verifice cu voi reducerile, să meargă cu voi la bibliotecă sau la librărie și să răsfoiască mai multe cărți, să analizeze mai multe opțiuni până când va decide ce carte alege dintre toate pe care le are în fața ochilor. De multe ori în viață va trebui să aleagă versiunea cea mai bună pentru el și, pornind de la aceste mici decizii, va ajunge un adult care va ști să cântărească opțiuni, să evalueze consecințe și să aleagă cea mai bună variantă.

Spor la educație financiară, dragi părinți!

Anamaria Ciuhuță

Despre Anamaria Ciuhuță

„Sunt mamă, îmi pasă de viitorul copilului meu și al copiilor voștri. Sunt plină de energie pozitivă, îmi place să predau educație financiară pentru cei care vor să aibă o viață în abundență. Financial education is one of the keys of a door to success."