Path:

La cine ajung banii din asigurarea ta, în cazul decesului?

Nu este unul dintre cele mai comode subiecte. Știm. Dar de ce este important să te gândești la asta și, mai mult, să desemnezi chiar tu beneficiarii?

beneficiar asigurare, asigurare de viata, desemnare beneficiar asigurare, Aegon Romania

Pentru că, altfel, banii din asigurare vor intra în procesul numit succesiune legală și vor ajunge la moștenitorii tăi legali (copiii și urmasii acestora, părinții, bunicii și alte persoane, de exemplu, în cazul persoanelor fizice), după un proces ce poate dura o perioadă mai îndelungată, chiar și ani. 

În schimb, dacă ai desemnat beneficiarii, noi virăm banii din asigurare într-un termen mediu de 2 zile de când dosarul de despăgubire este complet.

Cum desemnezi beneficiari?

Poți să desemnezi beneficiari în caz de deces oricând pe perioada contractului. Sunt doar câțiva pași pe care îi ai de urmat:

  1. Decizi cine vrei să fie beneficiarii asigurării tale de viață.
  2. Ne scrii la info@aegon.ro despre decizia ta și:
  • atașezi o copie după actul de identitate al beneficiarilor;
  • ne spui ce procent din suma asigurată vrei să aloci fiecăruia dintre ei, dacă e vorba despre mai mulți beneficiari;
  • menționezi relația dintre tine, în calitate de asigurat, și beneficiari; de exemplu, soție, soț, mamă, fiică etc.

Ne găsești și la 0264.224.224, de luni până vineri, între 09.00 și 17.00, dacă ai nevoie de informații suplimentare.