Path:

Cum îmi gestionez banii pe care îi am

iunie 1, 2020

Majoritatea ne învățăm copiii să își strângă bani. Le cumpărăm o pușculiță, îi impulsionăm să își adune monede și bancnote, fie în urma câștigării lor din activități casnice pentru care îi remunerăm, fie că sunt primiţi cadou.

educatie financiara pentru copii, educatie financiara, joc pentru copii de 7 ani, Aegon Romania, Educatie financiara prin joc pentru un viitor sigur

Dar ce se întâmplă cu banii adunați? Cum îi determinăm pe cei mici să îi cheltuie cu folos pentru a obține din ei nu doar bunuri fără sens sau de care se vor plictisi repede, ci obiecte cu care să aibă o relație mai îndelungată sau care să fie utile în activitățile lor.

Iată o posibilă abordare care să îi sprijine în conștientizarea valorii banilor și a modului în care ei îi pot gestiona.

Este nevoie de:

- 5 jucători x 3 elemente;
- coordonatorul jocului/ vânzătorul; 
- o sumă generoasă de diverse monede; 
- 5 bețisoare de lungimi diferite. 

1. Se aleg din încăpere 15 elemente/obiecte care să reprezinte "materia primă" a jocului. Este nevoie ca elementele să aibă legatură practică între ele.

Exemple: hârtie, creion, radieră, cutie, penson, plastilină, ață, pânză, lipici, piese lego, piese simple din lemn etc.

2. Se stabilește câte un preț pentru fiecare obiect/element ales. Prețul obiectului e important să fie apropiat de media valorii monedelor implicate în joc împărțită la numărul de jucători.

Exemplu: Monedele totale sunt în valoare de 15 lei. Dacă sunt 5 jucători, media este 3 lei/jucător. Fiecare obiect poate avea o valoare de maximum 2 lei. Obiectele cu prețul stabilit se așază în fața tuturor jucătorilor.

3. Coordonatorul jocului împarte toate monedele oferind pe rând fiecărui jucător câte o monedă, indiferent de valoarea acesteia. Jucătorii își calculează la final suma primită, adunând valoarea monedelor. Se repetă împărțirea la fiecare rundă.

4. Coordonatorul ține bețișoarele în mână fără să se vadă lungimea lor. Fiecare jucător extrage câte un bețisor.

5. Începe jocul. Fiecare rundă decurge astfel: coordonatorul prezintă, pe rând, câte un obiect și spune prețul acestuia. În ordinea stabilită de lungimea bețișoarelor extrase, jucătorii au dreptul să cumpere obiectul. Fiecare copil oferă pentru obiect o sumă cât mai mare de bani, dar mai mică decât preţul său. Cine se apropie cel mai mult sau egalează prețul cerut, acela obține obiectul. Fiecare jucător e nevoie să fie impulsionat să gândească să îi mai rămână bani pentru a achiziționa ulterior și alte două obiecte. Apoi se repetă runda, împărțindu-se, din nou, monedele și prezentându-se cu fiecare nouă rundă câte un obiect spre vânzare.

Scopul jocului este ca, la final, participanții să aibă achiziţionate câte 3 obiecte/elemente cu care să poată confecționa, crea sau produce ceva.

Exemplu: jucătorul nr. 1 a achiziționat o hârtie, un creion și o radieră. Cu acestea 3 poate realiza un desen.

Iată şi varianta ilustrată a acestui joc.

Academia Parintilor Aegon, educatie financiara pentru copii, educatie financiara, Aegon Romania

Îl poţi descărca de aici.

Dacă vrei să adaugi educația financiară pe lista ta de priorități și pe cea a copilului tău, urmărește-ne pagina de Facebook, unde în fiecare miercuri și vineri postăm noi materiale în cadrul Academiei Părinților Aegon, și te ajutăm să îți atingi obiectivul.