Path:

  • „Avem nevoie de o abordare matură a întregului parcurs al vieții” (Rodica Obancea, coach)

„Avem nevoie de o abordare matură a întregului parcurs al vieții” (Rodica Obancea, coach)

noiembrie 19, 2019

Momentul pensionării poate fi unul dificil atât din perspectivă psihologică, cât şi din cea financiară. Indiferent care dintre cele două considerăm că ne va afecta mai mult, este important să ne pregătim din timp pentru această etapă.

economisire pentru pensie, asigurare de viata cu economisire, provocari care apar la pensie, Aegon Romania, Aegon

Tocmai de aceea, am decis să stăm de vorbă cu un specialist în coaching care vine cu o serie de recomandări despre cum am putea să ne pregătim pentru pensie. 

1. Din experienţa de coach, care sunt temerile pe care le au persoanele care se apropie de acest moment, al pensionării?

În practica mea de coaching, merg în multe organizații și lucrez cu angajații, manageri și specialiști, pentru a atinge rezultatele pe care și le doresc cu adevărat în acea organizație. În multe echipe am întâlnit diversitate generațională: atât seniori, cât și oameni tineri.

Senioritatea, mai ales aproape de vârsta de pensionare, am văzut că aduce cu sine întrebări și preocupări legate de noua etapă de viață în care vor intra însă în funcție de nivelul de sănătate pe care îl au. Dacă oamenii au avut grijă de ei înșiși, sunt sănătoși la vârsta pensionării, întrebările sunt legate de modul în care îți vor ocupa timpul. Însă dacă sănătatea nu este bună, acest aspect acaparează preocupările și îngrijorările.

 2. Tot din experienţă, de când se manifestă aceste temeri/întrebări? Doar când momentul pensionării este foarte aproape sau după o anumită vârstă, poate chiar cu ani buni înainte?

În practică, am observat că generații diferite au abordări diferite legate de pensionare: generația care acum se pregătește să iasă la pensie este mai apropiată de mentalitatea din trecut, unde oamenii nu se pregăteau pentru pensionare, pentru că nu era nevoie. Acum însă trăim alte vremuri. Generația care mai are 10-20 de ani până la pensionare are o abordare pe termen lung a acestei etape: cunosc oameni care strâng bani pentru etapa aceasta ca să poate avea un trai bun, să poată călători și să îşi poată menține același standard de viață cu care s-au obișnuit în prezent.

Cred că avem nevoie de o abordare matură a întregului parcurs al vieții: să avem obiective de atins și planuri pentru a le pune în practică, pentru fiecare etapă pe care o parcurgem – astfel dăm sens vieții noastre și simțim contribuția noastră la ceva mai mare decât noi. Totodată este important să dezvoltăm hobby-uri și activități, dincolo de muncă, care ne plac și cărora să le putem dedica timp la vârsta pensionării. Văd prea mulți pensionari în jurul meu a căror singură preocupare este televizorul.


3. Credeţi că atunci ar putea apărea inclusiv ideea de a economisi pentru pensie? De a se asigura că va putea să îşi menţină actualul stil de viaţă şi după pensionare?

Dacă ne uităm în țările cu economie matură, vedem că acest comportament de pregătire și economisire pentru pensie este bine educat. Sunt programe de educație financiară care susțin și facilitează această abordare pe termen lung. Cred că ar fi sănătos și să avem acest timp de strategie financiară și noi, indiferent de vârsta pe care o avem acum. Pensionarea va veni la noi toți.

4. Ce ar trebui să facem pentru a accepta mai uşor această schimbare?

Din perspectiva mea, o opțiune este să abordăm viața, atât din perspectivă pe termen lung, să avem obiective pe termen lung, cât și din perspectiva termenului scurt si a obiectivelor pe termen scurt și mediu.

5. A avea în continuare un loc de muncă part-time ar putea fi o soluţie?

Am cunoscut mulți oameni, buni specialiști in domeniul lor de activitate, care atunci când au ieșit la pensie și nu au avut ceva de făcut, un hobby sau o preocupare care să îi intereseze, sănătatea lor s-a degradat foarte repede. Lipsa activității și percepția că nu mai ești util își pun foarte rapid amprenta asupra noastra.

6. Dacă da, sunt companiile pregătite/deschise spre a avea un astfel de angajat?

Anul acesta am lansat în piața forței de muncă din România, proiectul Angajez 45+. Acesta este un proiect menit să schimbe perspectiva în piața forței de muncă actuală și să o transforme într-o piată sustenabilă, care include diversitatea (de vârstă în primul rând). Există, în prezent, angajatori care au în structura lor de personal seniori. Poate ați început să vedeți seniori la casele de marcat din supermarketuri sau în zone nișate, precum producția, croitoria etc, care necesită specializare care în prezent este foarte scăzută în România.

7. Care sunt avantajele de a angaja o persoană pensionată?

Cunosc angajați ieșiți la pensie, atât în sistemul public, cât și în cel privat, care au ales să își continue activitatea profesională. Și este atât în beneficiul organizației că are un om bun în rolul respectiv, cât și în avantajul pensionarului. În multe organizații există roluri care pot fi simple, repetitive, necesită atenție, poate migală, răbdare, fără să fie complexe în același timp – acestea pot fi făcute foarte bine de angajați aflați la pensie. Astfel de roluri nu sunt foarte atrăgătoare pentru cei tineri și este o zonă unde vârsta pensionării poate aduce valoare.

8. Ar putea fi una dintre soluţiile pentru criza de forţă de muncă cu care se confruntă angajatorii acum?

Este o opțiune concretă pentru angajatori.

9. Sau ar putea fi făcută o trecere către consultanţă, antreprenoriat, astfel încât să îşi valorifice toate cunoştinţele şi experienţa acumulată deja?

Senioritatea este o bună etapă pentru mentorat. Cunosc mulți conducători de organizații, foarte apreciați și performanți, aflați în această etapă. Sunt buni mentori și pot da mai departe din ceea ce ei știu și au acumulat, de multe ori, fără să aștepte ceva în schimb. Consultanța este o opțiune validă – cunosc în București o companie de consultanță în IT care a ales să angajeze oameni aproape de vârsta pensionării, pentru a valorifica astfel capitalul lor de expertiză din industrie.


Rodica Obancea este coach profesionist, ce și-a dezvoltat practica de coaching din 2007 și până acum, antrenând peste 350 de executivi, manageri, antreprenori și peste 50 de echipe de conducere. Mai multe informații despre Rodica poți găsi aici: www.rodicaobancea.ro