Path:

Cum le explicăm copiilor importanţa bugetului

octombrie 7, 2019

Credeţi că, dacă atunci când am fost copii am fi fost familiarizaţi cu termenii legaţi de economisire, acum am fi nişte adulţi mai chibzuiţi? Acum o putem face noi pentru copiii noştri, pentru un viitor financiar mai sigur.

buget, cum sa inveti copiii despre buget, educatie financiara, Aegon Romania, asigurari de viata cu economisire

Cum și de ce să faci un buget


Este bine ca atât copiii, cât și adulții să nu folosească toți banii de care dispun, deoarece, mai devreme sau mai târziu, ar putea avea nevoie de lucruri mai importante. Este bine să ne învățăm copiii să își facă bugetul de cheltuieli și să economisească, iar acest demers poate fi bine realizat atunci când știm să fim disciplinați și să planificăm.

Ce înseamnă a stabili un buget


Înseamnă a calcula ce venituri și ce cheltuieli vom avea într-o anumită perioadă de timp: o săptămână, o lună, un an etc. Explicându-i copilului ce sumă de bani trebuie să cheltuiască familia în fiecare săptămână și arătându-i pas cu pas cum sunt cheltuiți acești bani, copilul va înțelege mai bine care sunt costurile de trai și câți bani pot fi economisiți pentru viitor/pentru alte lucruri.

A-l face pe copil să înțeleagă ce înseamnă bugetarea este un proces de durată care începe de la grădiniță și se extinde până în adolescență. O bună foaie de parcurs pentru succes are ca punct de start modelul oferit și explicat de părinte în copilărie, continuă în anii de școală când copilul se poate alătura părinților atunci când se discută despre veniturile și cheltuielile casei, iar în liceu deja adolescentul poate să decidă singur asupra cheltuirii sumelor de bani pe care le primește sau le câștigă cu propriul efort.


Cum facem un buget


Într-o familie, într-o firmă sau într-o țară, a face un buget este o sarcină fundamentală. Veniturile și cheltuielile apar în toate cele trei cazuri: 

A. Familia
Venituri: salariul tatălui, al mamei, banii proveniți din vânzarea unor bunuri casnice
Cheltuieli: ratele la apartament, cheltuielile de întreținere, cheltuielile de transport, mâncarea, cheltuielile cu școala copiilor, mobilierul din casă etc.

B. Firma
Venituri: banii proveniți din vânzarea articolelor pentru școală (ghiozdane, penare, creioane etc.)
Cheltuieli: chiria pentru spațiu, salariile angajaților, impozitele la stat, telefonul, furnizorii de marfă.
Firmele vând produse sau servicii.

C. Țara
Venituri: impozitele și taxele plătite de cetățeni și firme
Cheltuieli: construirea de școli si biblioteci, construirea de șosele, construirea și dotarea de spitale etc.
Bugetul unei țări este efectuat de guvernul ei.

Când se cheltuie mai mult decât se încasează, familia, firma sau guvernul dau faliment.

Pentru a nu se întâmpla acest lucru, cel mai bine este să economisim o parte din banii noștri, să îi punem în pușculiță și să căutăm moduri în care am putea să îi înmulțim.

Cum îi arătăm copilului cum să relaționeze cu banii


a. Atunci când avem de făcut plăți, putem plăti cash în loc de card. Le explicăm atunci când plătim pentru ce plătim și le arătăm cum se face plata.
b. Deschidem un cont de economii și îi ducem cu noi la bancă în fiecare lună, arătându-le cum depunem banii în acest cont.
c. Mergem împreună la magazin și comparăm produse și prețuri împreună cu ei.
d. Mergem împreună să căutăm cel mai bun preț al unui produs similar.
e. Luăm în considerare cupoanele de reducere pe care le primim.
f. Aplicăm regula celor trei borcane: bani pentru cheltuieli zilnice, bani pentru ceva important pe care îl dorim, bani pentru donații.
g. Ținem la îndemână un borcan în care punem banii mărunți și le arătăm copiilor cum ne curățăm portmoneul; când borcanul se umple, numărăm banii și decidem împreună pentru ce îi cheltuim.
h. Mergem împreună cu copiii să cheltuim acei bani pe care i-am adunat. Le arătăm cum se oferă în schimbul unui produs.
i. Începând cu vârsta de cinci ani, putem să le oferim o alocație săptămânală egală cu vârsta lor (5 lei/săptămână la vârsta de cinci ani).
j. Îi sprijinim să își împartă alocația în cele trei borcane.
k. Căutăm să ne jucăm cu ei jocuri care explică folosirea banilor, care conţin exemple de monede şi bancnote: Monopoly, Game of Life, Payday, Moneybags.

Un articol realizat de Bianca Mereuță, director editorial al Casei editoriale Signatura, fondator al comunității „Ce le citim copiilor" și al Asociației „Versus" în cadrul proiectului Cu siguranță creștem cititori.

Resurse bibliografice:

Gerry Bailey, Felicia Law , "Cum câștigi banii", Editura Vox 2000, pp 4-6
Maria Jesus Soto, "Carte de educatie financiara", editura DPH, pp 10-13 https://www.thebalance.com/teach-kids-to-budget-money-454012
https://www.moneysmart.gov.au/life-events-and-you/families/teaching-kids-about-money