Swim Cup

“Înoată în siguranță”

Scopul evenimentul organizat de AEGON este acela de a încuraja activitățile sportive desfășurate în mod organizat de copii.Swim Cup

Acest prim eveniment este dedicat înotului, unul dintre cele mai « complete » sporturi și unul dintre cele mai solicitante, atât ca și pregătire fizică dar și ca pregătire mentală.

Evenimentul a avut loc in data de 15 mai, la Complexul de Nataţie al Universităţii Politehnice. Sub egida “Înoată în siguranță”, concursul a reunit 120 de copii cu vârste cuprinse între 8 – 12 ani, atât fete cât şi băieţi, care au concurat la categoria Open.

« Misiunea Swim Cup este de a stimula copiii în direcţia unui mod de viaţă activ şi ordonat dar şi de a le dezvolta abilităţi precum spiritul competitiv, încrederea de sine sau capacitatea de relaţionare prin implicarea în activităţi comune cu alţi copii ».

 

castigator swim cup